Oamenii de
afaceri din Italia, dornici de colaborări la Oradea
În perioada 15-17 februarie s-a aflat la Oradea o delegaţie din oraşul italian
Mantova, oraş cu care municipalitatea a semnat încă de anul trecut un protocol de înfrăţire, iar în luna noiembrie 2005, oameni de afaceri şi jurnalişti orădeni au avut un prim contact cu partenerii italieni. De această dată, delegaţia formată din directorul Sectorului Afaceri Instituţionale al Primăriei din Mantova şi reprezentanţi ai comunităţii de afaceri din acest oraş a dorit să stabilească un calendar clar de activităţi în cadrul relaţiei de înfrăţire între cele două municipalităţi, pregătind, totodată, vizita la Oradea a primarului Mantovei, Fiorenza Brioni.
Întreprinzătorii mantovani s-au arătat interesaţi de sondarea mediului de afaceri orădean
pentru oportunităţi de afaceri, precum şi de colaborarea cu partea română în domeniul agricol, al aplicaţiilor software şi al gestionării deşeurilor. În programul delegaţiei italiene s-au aflat vizite la clubul FC Bihor, Bazinul Olimpic, Muzeul Ţării Crişurilor, Cetate şi Universitatea din Oradea.
Din delegaţia oraşului Mantova au făcut parte: Alberto Rosignoli – director Sector Afaceri Instituţionale, Primăria din Mantova, reprezentanţi ai comunităţii de afaceri mantovane: Marco Prandi, Guglielmo Boscaglia (
firma de consultanţă PROGESA), Daniele Formigoni (firma SIEM-domeniu colectare deşeuri), Marco Latini, Giovanni Piovan (firma VillagaCalce Spa – materiale de construcţii), Giovanni Marani ( firma STR Spa – software) şi Claudio Falchetti (firma CaminProject Srl – consultanţă în construcţii).
Natalia Ivan
Cumpărătorul de lemn va plăti o nouă taxă
Senatul României a aprobat recent modificarea propusă de Guvernul Tăriceanu la ordonanţa de urgenţă privind Fondul de Mediu. În cazul vânzării, de către proprietarul sau administratorul pădurii, după caz, a masei lemnoase pe picior sau a sortimentelor de lemn brut obţinute în urma exploatării, contribuţia la Fondul pentru mediu se stabileşte prin aplicarea unui procent de 1% la valoarea de vânzare şi se achită de către cumpărătorul operator economic care introduce masa lemnoasă într-un proces de prelucrare.
Plata contribuţiei la Fondul pentru mediu
nu se calculează şi nu se plăteşte dacă masa lemnoasă pe picior sau sortimentele de lemn brut obtinuţe provin din păduri certificate. Certificarea în sistemul Consiliului Mondial pentru Păduri, (organism independent), este dovada gospodăririi durabile a pădurii.
Autorităţile centrale susţin că aceste modificări nu vor avea ca efect creşterea substanţială a preţurilor la produsele finite obţinute prin prelucrarea lemnului.
Dumitru Nicolae
More reviews about the Afaceri bihorene